În urmă cu aproximativ 2000 de ani, când romanii au ajuns în Portugalia, au găsit localnicii îndeletnicindu-se deja cu prepararea băuturilor fermentate. Pe meleagurile portugheze, această preocupare datează din cele mai vechi timpuri și face parte din rutina cotidiană, multe familii având mici terenuri unde își cultivă strugurii pentru vin, în imediata proximitate a grădinilor de legume, fructe și a livezilor de citrice.

De jur împrejurul parcelelor unde portughezii cresc legume, vița de vie este direcționată în sus, pe pergole înalte, unde briza o ferește de umezeală și mucegai iar pergolele o conduc mai aproape de razele soarelui pentru a primi lumina propice creșterii și dezvoltării.
Vinho Verde înseamnă „vin verde”, iar denumirea sa este strâns legată de factorul climatic al zonei și de procesul de vinificație. Ploile dese mențin regiunea verde și proaspătă pe tot parcursul anului favorizând producția accelerată de vinuri tinere iar procesul de vinificare nu este dus până la capăt, vinurile fiind îmbuteliate înainte de maturare deoarece localnicilor le place sa le consume proaspete.
Premiat în mod recurent în cadrul competițiilor naționale și internaționale, Vinho Verde a înregistrat o ascensiune spectaculoasă ca urmare a investițiilor în dezvoltarea de noi podgorii, noi sisteme de plantare a viilor, instruirea generațiilor contemporane de vinificatori și profesionalizarea generală a industriei. An de an, producătorii din regiunea Vinho Verde surprind piețele cu vinuri inovatoare, de cea mai bună calitate: proaspete, variate și echilibrate, cu un potențial de învechire remarcabil.
Până nu demult, majoritatea vinurilor Vinho Verde erau cunoscute și consumate în principal de localnici dar, din 1986, când Portugalia a aderat la Uniunea Europeană, exporturile au crescut iar, acum, Vinho Verde este popular în toată lumea. În prezent, își revendică supremația ca fiind unul dintre producătorii de vinuri premium și captează atenția băutorilor ocazionali dar și a celor mai respectați cunoscători de vinuri din întreaga lume.
De când au descoperit latura bahică a Portugaliei, somelieri recunocuți în plan internațional, continuă să „vâneze” vinurile specifice locului ridicând Vinho Verde la rang de cinste în fiecare an, odată cu fiecare nouă lansare pe piață.
„Vinurile Vinho Verde sunt complexe, dinamice și demne de îmbătrânire aparținâd paharului și inimilor iubitorilor serioși de vin”
scrie Erik Segelbaum de la SOMLYAY LLC.
„În calitate de somelieri, avem oportunitatea de a explora această regiune în programele noastre sau pe rafturile magazinelor noastre. Există multe valuri de producție a vinurior Vinho Verde premium, iar producătorii se concentrează pe micro-terroirs, pe vinificare sub-regională, pe aplicarea adecvată a vârstei stejarului pentru butoaie, alegerea sticlei adecvate și mulți alți factori care au ca rezultat deliciul autentic din pahar.”
Unde se produce Vinho Verde?
Povestea spune că vinurile Vinho Verde au fost primele vinuri portugheze exportate pe piețele europene. În secolele al XVI-lea și al XVII-lea vinurile din Valea Minho și Valea Limei erau transportate regulat în nordul Europei cu aceleași bărci care aduceau și Bacalhau (codul sărat).
Regiunea vinicolă Vinho Verde ocupă nord-vestul Portugaliei. Este definită de râul Minho, care trece de-a lungul nordului regiunii și formează granița Portugaliei cu Galicia, din Spania.
Această regiune a fost recunoscută oficial în 1908 și a devenit DOC (Denumire de Origine Controlată) în 1984. DOC a recunoscut nouă subregiuni Vinho Verde: Amarante, Ave, Baião, Basto, Cávado, Lima, Monção e Melgaço, Paiva și Sousa. Toate au soluri bogate în granit, dar fiecare are un climat ușor diferit care favorizează dezvoltarea unor anumite soiuri de struguri.
Aici se află una dintre cele mai mari și mai vechi regiuni viticole din lume, ce găzduiește mii de producători, generează o vastă activitate economică, zeci de mii de locuri de muncă și contribuie puternic la dezvoltarea zonei Minho precum și a întregii țării.

Care sunt caracteristicile definitorii ale vinurilor Vinho Verde?
Tinere: Sunt lansate în termen de trei până la șase luni de la recoltare. Vinurile au arome de fructe proaspete care sunt cel mai bine savurate imediat.
Sărace în alcool: Majoritatea vinurilor Vinho Verde conțin mai puțin de 11,5% alcool. În mod curios, vinurile roșii tind să fie mai puțin alcoolice decât cele albe.
Efervescente: Sunt îmbuteliate atât de repede după fermentația alcoolică primară, încât fermentația malolactică are loc direct în sticlă. Din acest motiv, în momentul deschiderii, extragerea dopului generează un pocnet ușor, asemănător cu cel din momentul inaugurării unei sticle de șampanie. Consumatorilor le-a plăcut atât de mult această efervescență accidental obținută prin eliminarea procesului de maturare a vinului, încât producătorii au început să adauge o cantitate mică de dioxid de carbon la îmbuteliere pentru a da un plus de aciditate vinului. Cu toate astea, vinurile nu au perlaţie îndeajuns pentru a fi clasificate ca fiind 100% vinuri spumante.
Ce struguri se folosesc pentru a obține Vinho Verde?
Vinurile Vinho Verde sunt, de obicei, obținute dintr-un blend de struguri portughezi nativi. Deși, o proporție de 85% din Vinho Verde este alb, el poate fi găsit și în variantele de roze sau roșu.
Vinho Verde alb

Alvarinho
Acest soi este cultivat în special în subregiunile Monção și Melgaço, dar având în vedere calitatea sa ridicată a fost răspândit și în alte părți ale regiunii și țării. Se caracterizează printr-o culoare intensă, pai, cu reflexe citrice, aromă intensă, distinctă și complexă, variind de la gutui, piersici, banane, lămâie, fructul pasiunii și litchi, floare de portocal și violetă, la alun, nuc și miere. Are o aromă complexă, moale, rotundă, armonioasă, corpolentă, persistentă și cu note minerale care contribuie la prospețimea caracteristică
Soiul Alvarinho are un mare potențial de învechire și de evoluție în sticlă. Uneori, cu nuanțe de fermentație și învechire în butoaie, păstrând mereu o tentă proaspătă.

Arinto
Cunoscut și sub numele de Pedernã, atinge cel mai înalt nivel de calitate în zonele centrale ale regiunii. Vinurile sunt de culoare citrică până la pai, au o aromă bogată, de la citrice și fructe cu sâmburi (măr și pere coapte) până la florale (lantana). Aroma este proaspătă, minerală, cu o tentă sărată, armonioasă și persistentă. Are un mare potențial de învechire iar, cu timpul, soiul capătă note de dulceață de piersici.

Avesso
Acest soi este cultivat în special în subregiunea Baião dar, având în vedere calitatea sa ridicată, a fost cultivat în subregiunile învecinate precum Amarante, Paiva și Sousa. Produce vinuri cu o culoare intensă, pai deschis, cu reflexe verzui, o aromă mixtă între fructat (portocale si piersici), migdale (nuci) si florale, cu caracterul fructat dominant, delicat, subtil și complex. Aroma este fructată, intensă, proaspătă, armonioasă, corpolentă și persistentă. Caracter sărat cu structură mare, efervescent și voluminos. Aroma se dezvăluie la doar câteva luni după vinificare iar, în timp, păstrează note de fructe albe (gutui, pară) cu un volum excelent în gură.

Azal
Acest soi este cultivat în special în zonele centrale ale regiunii unde se coace bine și își atinge nivelul de calitate atunci când este plantat în soluri uscate și bine expuse, din subregiunile Amarante, Basto, Baião și Sousa. Produce vinuri cu o culoare de la galben-citric pal la galben-gutui și are aromă fructată cu note de citrice si minerale (lămâie, grapefruit si măr verde). Prezintă o prospețime excelentă iar, în timp, caracterul proaspăt și citric devine mai elegant și armonios.

Loureiro
Acest soi este cultivat în aproape toată regiunea și este mai bine adaptat zonelor de coastă. Vechi și de înaltă calitate, produce vinuri de la culoarea citricelor până la galben pai. Prezintă un caracter fructat de citrice (lămâie) și măr verde, dar și mentă, cu accent pe caracterul floral: delicat (amintind de trandafiri) până la terpene dulci (amintind de iasomie). De asemenea, poate prezenta note de miere și chiar arome tropicale, având o varietate foarte versatilă.

Trajadura
Soi cultivat în întreaga regiune, (nerecomandat în subregiunea Baião), ce produce vinuri cu o culoare galben-citrică, decolorată până la galben-pai auriu. Aromă de fructe coapte (măr, pere și piersici), cu predominanță de măr verde în anii reci. In gură are un caracter fructat, aromă moale, rotundă, cu o aciditate moderată și destul de elegantă. Cu timpul, evoluează în arome delicioase și fructe coapte, cu postgust lung și catifelat.
Vinho Verde Roze
Este cel mai adesea făcut din espadeiro, padeiro, vinhão și touriga nacional. Acești struguri foarte pigmentați îi conferă roze-ului de la Vinho Verde o nuanță de roz mai intensă decât prezintă multe alte vinuri de acest tip.
Vinho Verde Roșu
Soiurile de struguri recomandate sunt amaral, azal tinto, borraçal, brancelho, espadeiro, padeiro, pedral, rabo de ovelha și vinhão. Vinhão este cel mai cultivat dintre strugurii roșii și produce vinuri cu conținut scăzut de alcool, dar foarte bine structurate, cu arome de ierburi și condimente(piper).

Cu ce asociem Vinho verde la masă?
Vinho Verde strălucește în asociere cu toate tipurile de bucătărie fiind un vin alimentar extrem de versatil. Cu o mineralitate intensă, arome de fructe exotice, arome florale și o aciditate vibrantă, Vinho Verde premium este un invitat binevenit la masă și este de indicat să se consume la o temperatură între 12-14°C.
„Dacă trăiește sub apă, atunci există o variantă perfectă de Vinho verde cu care să fie asociat. Sushi, caracatiță la grătar, calmar, midii, ton, sardine, alge – toate merg cu diferitele tipuri de Vinho Verde.”
„Există un Vinho Verde care merge perfect cu condimentele bucătăriei indiene și din Asia de Sud-Est, un Vinho Verde pentru intensitatea și căldura aromelor latino-americane, unul pentru robustețea mâncărurilor din Orientul Mijlociu și altul pentru delicatețea gastronomiei europene”
Erik Segelbaum de la SOMLYAY LLC.
„Vinho Verde este un partener excelent pentru crustacee și sashimi”
spune remarcatul critic de vinuri și pasionatul de Vinho Verde, Joshua Greene







Superba prospețime și caracterul lights al vinurilor Vinho Verde alături de notele delicate fructate sau florale, îl fac o alegere imbatabilă pentru aperitiv.
Vinurile albe sunt alegerea perfectă pentru preparate ușoare și elegante din bucătăria contemporană. Salatele, peștele, fructele de mare, carnea albă, capaccio, legumele, pastele și risotto-urile sunt parteneri clasici ai Vinho Verde alb.
Însă, calitățile acestui vin sunt evidențiate cel mai bine în asociere cu trufandalele oceanice. Alături de stridii, scoici sălbatice, creveți, cevice, cataplane, platouri cu fructe de mare, pește oceanic, somon, ton, caracatiță, sushi sau sashimi, Vinho Verde transformă masa într-o reală sărbătoare a gusturilor și aromelor.
Vinurile rosé cu arome intense de fructe, sunt servite mai ales ca aperitiv sau însoțind deserturile cu fructe roșii.
Vinurile roșii, spumante și proaspete, sunt perfecte pentru a însoți și „tăia” grăsimea mâncărurilor tradiționale precum Bacalhau, Picanha, Wagyu.

Meniul marca A Camponeza se potrivește ca o mânușă festinurilor însoțite de Vinho Verde. În plus de asta, iată un lucru pe care, poate că nu-l știați despre noi și ne face plăcere să-l împărtășim în acest articol: în traducere liberă, A Camponeza înseamnă A Țărăncuței iar logo-ul brandului nostru înfățișează țărăncuța originară din Minho, zona vinurilor Vinho Verde ce poartă numele de Minhota. Așadar, în mod firesc, lista noastră de vinuri promovează Vinho Verde, drept pentru care am ales să aducem direct din Portugalia, o serie din cele mai apreciate sortimente.
În lista noastră de vinuri veți găsi apreciatul Vinho Verde la pahar sau la carafă dar și următoarele vinuri îmbuteliate:







Casal Carcia (alb) – Culoare citrică verzuie și aspect clar. Un vin delicat, tânăr și echilibrat, cu aromă fructată.
Muralhas (alb) – Strălucitor și de culoare verzui-aurie, cu caracter fructat și predominanță a notelor de piersică și caisă.
Gazela (alb) – Un vin elegant, aromatic și captivant cu note de citrice și fructe tropicale, cu aciditate stimulantă.
Gatão (alb) – Fructat, ușor și proaspăt, cu aciditate de măr dulce, gust delicat, răcoritor și vivace.
Lagosta (roze) – Vin clar de culoare roz aprins, cu aromă fructată, proaspătă și bine echilibrată. Note ușoare, florale și tente de căpșuni dulci.
Gatão (roze) – Vin ușor cu nuanțe de fructe de pădure precum căpșuni și zmeură, cu o efervescență subtilă și note minerale delicate.
Casal Garcia (roze) – Vin fructat, îmbogățit de note de zmeură și căpșuni, cu arome de fructe roșii, aciditate medie și o savuroasă prospețime.
În încheiere, sperăm că am putut contribui cu informații noi și interesante care vor extinde orizonturile bahice ale pasionaților de vinuri portugheze în asocieri culinare fericite, cu pește oceanic de calitate și fructe de mare proaspete, gătite cu măieștrie și pasiune, așa cum găsiți doar la noi. Dacă informațiile oferite vi s-au părut interesante, vă invităm să le împărtășiți mai departe și vă așteptăm cu drag la A Camponeza, în arca gastronomiei portugheze din inima Clujului!
Un gând despre „Vinho Verde | povestea tânărului vin spumant și asocierile sale culinare”
Comentariile sunt închise